Legea 544/2001

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Orice persoană are dreptul de a solicita și de a obține informații de interes public de la autoritățile și instituțiile administrației publice, în condițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Prin informație de interes public se înțelege „orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației” (art. 2, lit. b din Legea nr. 544/2001).

Excepții de la liberul acces

Sunt exceptate de la accesul liber informațiile clasificate sau informațiile care privesc apărarea națională, siguranța publică, ordinea publică, datele cu caracter personal, anchetele penale sau disciplinare în curs, interesele economice și politice ale României, precum și alte cazuri prevăzute de lege.

Responsabil cu furnizarea informațiilor de interes public

Pentru asigurarea accesului la informațiile de interes public, Primăria Comunei a desemnat o persoană cu atribuții în acest domeniu, care poate fi contactată la:

  • Telefon: 0246 253 495
  • Email: primariarachitova@gmail.com

Solicitarea informațiilor de interes public

Conform prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 544/2001, solicitarea în scris a informațiilor de interes public trebuie să cuprindă următoarele elemente:

  • autoritatea sau instituția publică la care se adresează cererea;
  • informația solicitată, astfel încât să permită identificarea acesteia;
  • numele, prenumele, semnătura solicitantului și adresa la care se solicită primirea răspunsului.

Program pentru furnizarea informațiilor de interes public

Luni – Vineri: 08:00 – 16:00

MODALITATEA DE CONTESTARE + FORMULARE RECLAMAȚIE

ART. 32
In cazul în care o persoana considera ca dreptul privind accesul la informaţiile de interes public a fost încălcat, aceasta se poate adresa cu reclamaţie administrativă conducătorului autorităţii sau instituţiei publice căreia i-a fost solicitată informaţia.
ART. 33
Persoana care se considera vătămată în drepturile sale poate depune reclamaţia administrativă prevăzută la art. 32 în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţa a refuzului explicit sau tacit al angajaţilor din cadrul autorităţii sau instituţiei publice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 şi ale prezentelor norme metodologice.
ART. 34
(1) Răspunsul motivat la reclamaţia administrativă se transmite persoanei care a formulat-o în termen de 15 zile de la data înregistrării, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
(2) În cazul în care reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul va conţine informaţiile de interes public solicitate iniţial şi, de asemenea, după caz, va menţiona măsurile dispuse, respectiv sesizarea comisiei de disciplină, în cazul funcţionarului public, în condiţiile legii.
ART. 35
(1) Pentru analiza reclamatiilor administrative ale persoanelor, vizând nerespectarea prevederilor Legii nr. 544/2001 şi ale prezentelor norme metodologice, la nivelul fiecărei autorităţi sau instituţii publice se constituie o comisie de analiza privind încălcarea dreptului de acces la informaţiile de interes public.
(2) Comisia de analiza privind încălcarea dreptului de acces la informaţiile de interes public va avea următoarele responsabilităţi:
a) primeşte şi analizează reclamaţiile persoanelor;
b) efectuează cercetarea administrativă;
c) stabileşte dacă reclamaţia persoanei privind încălcarea dreptului de acces la informaţiile de interes public este intemeiata sau nu;
d) în cazul în care reclamaţia este intemeiata, propune aplicarea unei sancţiuni disciplinare pentru personalul responsabil şi comunicarea informaţiilor de interes public solicitate. In cazul funcţionarilor publici culpabili comisia de analiza va informa despre rezultatul cercetării administrative comisia de disciplina a autorităţii sau instituţiei publice, care va propune aplicarea unei sancţiuni corespunzătoare, potrivit legii;
e) redactează şi trimite răspunsul solicitantului.
ART. 36
(1) În condiţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, persoana care se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute de Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului.
(2) Scutirea de taxa de timbru, prevăzută la art. 22 alin. (5) din Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, pentru plângerea la tribunal şi recursul la curtea de apel nu include şi scutirea de la plata serviciilor de copiere a informaţiilor de interes public solicitate.

Model – Reclamatie administrativa (raspuns negativ la cerere).
Model -Reclamatie administrativa (nu s-a raspuns în termen legal la cerere)