Istoricul localitatilor
Comuna Rachitova, asezata in Tara Hategului, leaganul unei stravechi civilizatii, dateaza destul de timpuriu, chiar inainte de mentionarea ei in diferite documente.
Dupa traditia ramasa si astazi in popor, numele de “Rachitova” si l-ar fi luat de la niste iobagi care, din cauza asupririi feudale, s-ar fi stabilit aici cu secole in urma, tocmai de prin partile Albei-Iulia, din satul Rachita. Din punct de vedere etimologic, denumirea de Rachitova este de origine slava.
Urmarind cu atentie modul cum s-a schimbat numele acestei localitati, de-a lungul anilor de existenta, vom constata ca in diferite documente este mentionata in mod diferit.
Astfel in anul 1360 este atestata existenta satului Rachiotva sub numele de posesiunea Reketya, printr-un act de danie al Voievodului Trasnsilvaniei, prin care, pentru merite deosebite, daruieste pe Stoian si Boian, fiii lui Mijin din Densus, cu mosia Rachitova, la care s-au adaugat mai tarziu Valea Ciulei si Varatecul. In Varatec s-au asezat iobagii care au dat nastere actualului sat Mesteacan.
Intr-o conscriptie din anul 1404, este amintita Rachitova sub numele de Rekechye, ca dupa 12 ani, deci in anul 1416, printr-un act de donatie dat la 28 aprilie la Deva de catre vicevoievodul Transilvaniei, Lorent Lepes, se adevereste ca Mursina, cneazul din Densus, si-a facut avere prin cumparare si o poate vinde oricui.
In anul 1453, printr-o diploma de donatie, data de regele Ladislau, care, pentru merite deosebite in luptele contra turcilor, enumerand actele de bravura savarsite de Mihail de Ciula si ale lui Dionisie, fiul lui Andrei de Densus, ii daruieste cu Dealul Negru, Valea Ciulisoarei, Grosul si jumatate din Densus.
Pe la anul 1593, Rachitova este amintita in Conscriptia Csaki sub numele de Rekettye.
In anul 1600 apare in Conscriptia Veress, aceeasi localiate sub numele de Rekettyefalva. Datorita faptului ca nu au mai aparut alte modificari, este amintita de abia pe la anul 1733 in Conscriptia Klein, sub numele de Rekitova, deci denumire romaneasca ce s-a pastrat pana in zilele noastre.
In statisticile Transilvaniei, deci in perioada anilor 1835 – 1850, acesata localitate apare din nou, sub nume maghiarizat de Retyisor, schimbarile de nume sunt deci foarte frecvente, ca exemplificare, in anul 1854 apare sub numele de Reketyefalva.
Trebuie sa urmarim cui anume a apartinut aceasta posesiune, asezata intr-o pozitie strategica, aparata de cele doua siruri de dealuri protectoare.
Din unele documente din anul 1438, Stefan si Sandrin Mursina, capata de la regele Albert, ca o mica donatie, satele Rachitova, Mesteacan si Ableu, ultimul sat disparand ulterior din cauza conditiilor grele, locuitorii mutandu-se in Lunca Cernii de Sus si Lunca Cernii de Jos.
In anul 1516, acest sat apare ca o posesiune a vaduvei Mursina Gaspar, nascuta Csermenyi. Rachitova a trecut la familia Csermenyi.
Aceasta familie s-a stins, precum spune traditia, in urma unui blestem cazut asupra ei pentru incercarea de a rapi mosia Manastirii din Negoi. Cel din urma vlastar al acestei familii s-a stins pe la sfarsitul veacului al XVII-lea, cum spune o inscriptie aflata in biserica cea veche.
Mosia familiei stinse a trecut pe la mai multe rudenii, care, incetul cu incetul, au risipit toata averea. Numai putine urme de ziduri vechi mai atesta esistenta nemesilor in acest sat.
Biserica rachitovenilor, precum arata inscriptia descoperita a fost foarte veche, poate de prin veacul al XVI-lea sau al XVII-lea. In anul 1888 s-a zidit alta mare si frumoasa.
O parte din satul Rachitova se extinde dincolo de Lunca Cernii, in locul numit Negoiul Rachitovii. Sunt unii care au acolo locuinte permanente, dar cei mai multi vin numai vara la facut de fan sau spre primavara sa-l manance cu vitele, fiind foarte greu de transportat in sat.
In vremurile grele, vitrege, ale navalirilor turcesti, nici acest sat ascuns nu va fi fost scutit de pradaciunile si ticalosiile lor. Dovada este ramasita unui vechi si puternic turn, ce se inalta astazi falnic, in partea sudica a satului, fiind un turn de paza, de veghe si corespunde celui de la Orlea, langa Subcetate, de la care primea instiintare prin anumite semne in timp de primejdie.
Localnicii numesc acest turn “cetate”, se pastreaza si astazi, un zid masiv din piatra, de forma literei U, inalt de 15 m. Dupa unele date, se crede ca el a fost ridicat prin secolul al XIV-lea. In subsolul acestui turn exista un adapost, amenajat odata cu turnul, care a servit, probabil, pentru a se ascunde oamenii din fata pericolului amenintator al turcilor.
Scoala s-a deschis in Rachitova mai intai in anul 1857 si s-a mutat dintr-un loc in altul prin case luate in arenda, mici si necorespunzatoare.
In anul 1876 s-a ridicat scoala proprie din lemn, iar in anul 1900 s-a inaltat una dintre cele mai frumoase scoli din acest tinut, cu un singur invatator, desi copii de scoala erau in jur de 300.
Invatatorul cel dintai a fost Ioan Dragota, absolvent al preparandiei din Hateg, in anii 1857-1875.
Din punct de vedere administrativ, de comuna Rachitova a mai apartinut si satul Negoi, pana in anul 1950, cu toate ca se afla la o distanta de 12 km; aceasta dovedeste ca in urma cu sute de ani au facut parte din aceeasi posesiune feudala.
Incepand cu 1950, satul Negoi a trecut in componenta comunei Lunca Cernii, iar satul Mesteacan, care pana la aceasta data a apartinut comunei Lunca Cernii, a intrat in componenta comunei Rachitova.
SATUL BOITA
Este sat de deal, situat in partea de sud-est a comunei, invecinandu-se cu comuna General Berthelot. Fata de celelalte sate apartinatoare comunei este mentionat ca asezare omeneasca mult mai tarziu. Este mentionat in anul 1733, sub un nume maghiarizat de Bots, in Conscriptia Klein.
In anul 1750, acest sat este mentionat sub un alt nume, acela de Boicza, sau, in Statisticile Transilvaniei, este din nou mentionat sub numele de Beicza. Faptul ca acest sat nu apare mentionat mai timpuriu, se explica prin aceea ca el a apartinut de satul Tustea, din actuala comuna General Berthelot, servind drept loc de pasunat pentru animalele acestor locuitori.
Numele de Boita, dupa traditie, se zice ca l-ar fi luat de la faptul ca era pasune pentru boii tustenilor, adica de la cuvantul boi s-a ajuns la denumirea actuala a satului.
Fiind un sat de munte, in care locuitorii erau foarte saraci, muncind din greu pentru a-si agonisi cele necesare existentei, multi dintre ei lucrau cu ziua pe la oamenii bogati din satele vecine Tustea si Farcadin.
Pana in anul 1968 satul Boita a apartinut comunei General Berthelot, iar de la aceasta data, conform noii impartiri administrative, a trecut in componenta comunei Rachitova.
SATUL CIULA – MARE
Este o asezare veche, chiar am putea spune ca este una dintre cele mai vechi asezari din Tara Hategului, la fel ca si Rachitova. Dupa unele documente se spune ca la inceput a existat, de fapt, o posesiune a unor mari familii nobiliare, fiind vorba de familiile Ciulai si Mare, care au avut un rol insemnat in istoria regatului maghiar, distingandu-se cu prilejul diferitelor lupte ce au fost purtate impotriva turcilor.
Familia Mare s-a stins definitiv prin sec. al XIV-lea, iar familia Ciulai, prin unii reprezentanti ai ei, au ajuns la slujbe inalte, pe langa Comitatul Hunedoarei, si acestia s-au indepartat de sat si de neam, iar altii dintre ei au ajuns oameni simpli.
Revenind la istoricul acestui sat, mentionam ca este amintit in anul 1426, sub numele de Chwala, iar in anul 1439 se aminteste despre Ladislau de Ciula “Homoregus”, care participa ca marturie la o donatie regeasca facuta lui Ioan si Ladislau Kende de Malovit. Sub numele de Csulla apare in anul 1447.
O alta mentiune dateaza din anul 1452, fiind vorba de Vladul de Ciula sau cum este in aceasta mentiune de CHYLAH, CHULAH.
Tot in 1452 aflam ca regele Ladislau a donat, pentru merite militare deosebite, romanilor Ioan si fiului Mihail din Chylah si lui Dionisie, fiul lui Andrei din Densus, posesiunile Dealul Negru, Grosul, Ciula Mica si jumatate din Hatagel. In anul 1475, acest sat apare sub denumirea de CHULA.
Un reprezentant al familiei Mare, pe nume Filip Mare, renumit umanist, ce traieste intre anii 1478-1526, a ajuns legatul regelui Ladislau al II-lea la Venetia. Acesta participa la luptele care s-au dat impotriva turcilor, culminand cu lupta de la Mohaci, in care si-a gasit moartea. Este mentionat acest sat si in anul 1504, CSWLA.
Ciula Mare este amintita si in anul 1733, in Conscriptia Klein, sub numele maghiarizat de “NAGIS CSULA”, iar in anul 1750 apare sub numele romanesc de “Csula Mare”.
Ceva mai tarziu, prin anii 1760-1762, in Conscriptia Bucov, este mentionat din nou sub numele maghiarizat de Nagy Csula, numele acesta fiind amintit si in anul 1854.
Fiind o asezare destul de veche, asezare de romani, inca din anul 1680 a fost ridicata o biserica ce se pastreaza si astazi, situata pe un deal, in partea de sud-est a satului. Acesata biserica este construita din piatra bruta si caramida.
Biserica are un turn cu clopotnita cu un singur etaj; pe cele patru laturi are cate o fereastra semicirculara. Datorita faptului ca este destul de veche, este declarata monument istoric.
Din Conscriptia Aran din anul 1750, aflam unele date despre populatia acestui sat. Astfel, in documentul amintit se arata ca in Csula Mare traiau 34 de familii cu 160 de suflete, populatia crescand intr-un ritm simtitor pentru ca in anul 1900 sa ajunga la 300 de locuitori.
Fiind un sat de romani, deosebit de vechi, este mentionata si prima scoala inca din anul 1818; ea functiona pe langa biserica.
Din punct de vedere administrativ a apartinut de comuna Densus, pana in anul 1958, cand a trecut in componenta comunei Rachitova si numai pentru o perioada foarte scurta de timp. Din anul 1968 si pana in anul 1969, a apartinut de comuna General Berthelot.
SATUL CIULA MICA (CILISOARA)
Apare in documente inca de pe la jumatatea secolului al XV-lea. Astfel, in anii 1447, 1458 apare sub numele de posesiunea Kyschwla, denumire consemnata si in Conscriptia Csaki. De asemenea, aflam din unele acte de donatie din anul 1453 ca aceasta mosie a fost donata impreuna cu Ciula Mare, nobililor Ioan din Ciula si lui Dionisie din Densus.
In anul 1733, apare ca o filiala administrativa, ca un catun al satului Rachitova, unde se mentine pana in anul 1850, cand a trecut in componenta satului Valioara si apoi in cea a satului vecin Ciula Mare. Aceasta mentiune din anul 1733, apare in Conscriptia Csaki sub numele de Kis Csula. Sub numele de Ciula Mica sau Cilisoara apare in Conscriptia Aron inca din anul 1750. Acest sat apare in Statisticile Transilvaniei sub numele de Cilisoara in anul 1850, iar cu patru ani mai tarziu, adica in anul 1854, sub un nume maghiarizat Kis-Csula, ceea ce inseamna in romaneste acelasi lucru, adica tot Ciula Mica, asa cum se pastreaza si astazi, fiind cunoscuta sub numele de Cilisoara.
In afara faptului ca a fost un catun al Rachitovei si al celorlalte sate vecine, adica al satelor Valioara si Ciula Mare, se constituie, incepand din anul 1900, ca sat aparte, care din punct de vedere administrativ a apartinut si astazi de comuna Rachitova, fiind la o departare de numai de 2 km.
SATUL VALIOARA
Acest sat apare mentionat, ca o posesiune, destul de timpuriu, inca pe la jumatatea secolului al XV-lea, mentiune ce apare in Conscriptia Csaki, sub numele de posesiunea Walya, iar in anul 1479 apare sub numele de Wlahi de Walya.
In deceniul al IV-lea, din secolul al XVIII-lea apare mentionata sub numele de Visioara. In Conscriptia Aron, din 1750, apare sub numele de Velioara, nume foarte aproape de cel actual, adica Valioara.
Alte mentiuni despre acest sat de pe vale, Valioara, dupa locul unde s-a format, mai intalnim in anii 1760-1762, Valiora. Numele acestui sat mai apare mentionat in Statisticile Transilvaniei, in 1850, Vallioara, iar in anul 1854 Valioara, Valioara.
Si satul Valioara, la fel ca celelalte sate amintite mai sus, a avut un trecut destul de intunecat, fiind un sat foarte sarac, cu locuinte mici si insalubre.
SATUL MESTEACAN
Ca asezare s-a intemeiat destul de timpuriu, deci este destul de vechi.
Primele mentiuni care atesta existenta primilor locuitori in satul Mesteacan, dateaza de pe la 1360, fiind vorba de un act de donatie dat de voievodul Transilvaniei, prin care daruieste pe fratii Boian si Stoian, fiii lui Mursina din Densus, pentru merite deosebite pe care le-au avut, cu mosiile Rachitova, Lunca Cernii, din care face parte si Mesteacanul. Satul s-a intemeiat pe dealul Varatec, nume pe care l-a primit de la faptul ca aici stateau iobagii de pe mosia respectiva cu animalele la pasunat vara. Acesti iobagi si-au intemeiat mai tarziu locuinte permanente, intemeind satul Mesteacan, prin defrisarea padurii de mesteacan care acoperea o buna parte din acel deal. Locuitorii ii pronunta si astazi numele “Mastacan”.
Satul Mesteacan este mentionat in anul 1750 sub numele de Messtakin in Conscriptia Aron, iar in anul 1856 apare in Statisticile Transilvaniei, sub numele cel actual de Mesteacan, care a apartinut, asa cum s-a mai amintit, de Lunca Cernii, pana in anul 1953, de cand se afla in componenta comunei Rachitova.
Satul Mesteacan se afla la o altitudine de peste 1000 m, deci in plina zona muntoasa, are aspectul unei asezari tipice de munte, cu case imprastiate pe colinele din jur, fiind grupate in Mesteacan, Catanasa si Dumbrava. Ocupatia locuitorilor era cresterea animalelor si lucrul la padure. Cultivarea pamantului a constituit o indeletnicire straveche, cu toate conditiile pedoclimatice nefavorabile cultivarii plantelor, dar prin harnicia oamenilor, care au destelinit si defrisat, au reusit sa-i smulga pamantului roadele necesare existentei.
Facand o statistica se poate observa ca incepand cu anul 1970 numarul locuitorilor a inceput sa scada, in prezent satul fiind aproape gol, cei tineri mutandu-se la Hateg, sau in satele din zona.
SATUL GOTESTI
Satul este situate in partea de nord-vest a comunei Rachitova, la o distanta de 9 km. Cu privire la istoria acestui sat nu sunt prea multe dovezi, pentru ca primii locuitori s-au stabilit pe aceste meleaguri abia de 200 de ani.
Satul este asezat pe ambele versante ale vaii Mascas si este strabatut de paraul cu acelasi nume. Satul Gotesti este alcatuit din doua palcuri de gospodarii denumite
Hamei
Gotesti.
